Noi pe Facebook

Ne urmăresc

1240481 Vizitatori

Vizitatori online

Avem 67 vizitatori online


Designed by:
SiteGround web hosting Joomla Templates

Campania „Fără Tutun” PDF Imprimare Email
Publicat de Sorin Suvac   
Vineri, 20 Noiembrie 2015

antitutun   

  Anul acesta, pe data de 19 noiembrie, s-a sărbătorit „Ziua Națională Fără Tutun”, când se desfășoară și diferite acțiuni de prevenire a consumului de tutun. „Ziua Națională Făra Tutun” este dedicată renunțării la fumat, însă, aceasta este și ocazia prin care se promovează prevenirea fenomenului. Celebrarea zilei este stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 1270/2002, prin care, cea de-a 3-a zi de joi a lunii noiembrie se declară „Ziua Națională fără Tutun”.

  Pentru a celebra această zi de o importanță maximă pentru întreaga societate contemporană, membrii Ligii Sudenților Basarabeni din Galați au inițiat o campanie socială, menită să informeze, să atenționeze, să aducă la conștiința tinerilor și nu numai daunele provocate de consumul de tutun, dar și să distreze într-o oarecare măsură. 
   ”Am observat că majoritatea tinerilor din Galați sunt adepți ai fumatului,viciu dăunător organismului. Cu ocazia Zilei Naționale fără Tutun am decis să inițiem o campanie menită să sensibilizeze societatea, scopul nostru fiind ca oamenii să înțeleagă consecințele fumatului. Noi, membrii LSBG, vrem să propagăm astfel modul sănătos de viață în rândul tinerilor de astăzi pentru că, după părerea noastră, fumatul este o problem stringentă, care are nevoie de soluții cât mai atractive, ingenioase, dar și de lungă durată” , afirmă Liviu Pîntea, unul dintre organizatorii inițiativei.
   Astfel, membrii grupului de inițiativă al LSBG, au decis să meargă în stradă, în Grădina Publică și pe Faleza Dunării, oferindu-le fumătorilor o ciocolată în schimbul unei țigări rupte și aruncate.
   ”Mulți oameni, în primul rând, nici nu știau despre această zi națională. A fost o inițiativă de informare a populatiei, totodată. Când vedeau 15 oameni care se apropie, mulți chiar se speriau, sau credeau că e o farsă, când le comunicam despre propunerea noastră, dar aflând în ce constă ideea, o acceptau cu plăcere. Oamenii au fost foarte amabili, unii propuneau să rupă câteva țigări pentru același număr de ciocolate. Mi-a placut cum s-a atârnat lumea față de inițiativa cu genericul ,,No smoking".”, ne comunică Ion Gherța, un alt organizator al campaniei.
   Campania a fost adresată populației generale și, în special adolescenților, elevilor, tinerilor și părinților. Scopul campaniei a fost reducerea prevalenței fumatului în rândul categoriilor menționate, prin promovarea unui stil de viață fără tutun, și conștientizarea populației cu privire la efectele nocive ale fumatului. Obiectivele campaniei au fost multiple, însă, în general s-a urmărit: creșterea numărului de persoane din grupul țintă informate cu privire la efectele nocive ale fumatului; creșterea numărului de persoane care nu încep să fumeze si a celor care renunță la fumat; diseminarea de informații privind efectele nocive ale fumatului asupra sănătății și diseminarea de recomandări în vederea renunțării la fumat.

 

Foto facebook

Alexandra Cîrlig, Departamentul Comunicare LSBG



Comments
Comentariu nou Căutare
Scrieți comentariu
Nume:
E-mail:
 
Web:
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
 
:angry::0:confused::cheer:B):evil::silly::dry::lol::kiss::D:pinch:
:(:shock::X:side::):P:unsure::woohoo::huh::whistle:;):s
:!::?::idea::arrow:
 
Vă rog să introduceți codul anti-spam pe care îl puteți citi în imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 
Copyright © 2011. Liga Studenților Basarabeni din Galați. Realizat și administrat de Andrei Urecheanu

Parteneri

logoNou   Primăria Municipiului Galați Consiliul Județului Galațiunsr

Adoptă un boboc